Thinking time...touching time

E prima data cand timpul e prietenul meu la catarama, e prima data cand pot spune cu mana pe inima ca am timp. Am timp pentru mine, am timp pentru cei pe care ii iubesc, am timp sa citesc , sa fac curat, sa spal, sa gatesc, sa calc….

Am timp!

Cum am ajuns aici? Am realizat ca atunci cand esti ranit de prea multe iti creezi propriile sisteme de aparare care te fac sa te retragi adanc in tine si sa iti consumi timpul cu lucruri marunte, cu discutii inutile, cu petreceri in care cauti disperat sa iti arati masca fericita sub care curg lacrimi de disperare. Esti ocupat sa iti cheltui timpul la servici, la cumparaturi pe care oricum puteai sa le faci si alta data. Esti ocupat sa FUGI!!! Sa fugi de tine, de durerea tradarii, de durerea respingerii, de tot ceea ce te-ar putea face inca o data sa simti, sa simti profund si inimaginabil abisul care se deschide sub tine si in sufletul tau.

Insa toata aceasta fuga nu face decat sa amine inevitabilul, cand crezi ca esti stapin pe situatie si in control, se intampla din nou. Esti din nou singur, abandonat, furios si te intrebi de ce toate ti se intampla numai tie….

Daca ai fost aici, cel putin o data, opreste-te! Nu mai fugi, ia-ti o clipa de ragaz, cumpara un pic de timp si gandeste-te bine care este adevaratul motiv pentru care ti-ai creat atatea mecanisme de aparare! Nu e un proces usor sau de scurta durata dar cu siguranta e eliberator si iti aduce inapoi surasul pe buze si lumina in privire…

De curand, pentru mine, timpul s-a dilatat pentru o clipa si a devenit nemarginit, am pus intrebarea impreuna cu un prieten si raspunsul lui( perspectiva lui) mi-a adus pacea in suflet si timpul inapoi.

“ De ce fugim…. Eu cred ca nu fugim de ceva ci spre ceva… ca atunci cand iti esti copil si ti se face foame si fugi repede acasa pentru ca stii ca masa e gata iar acolo e cineva care te iubeste, doar ca ne ratacim si il cautam altundeva ”

Deci mi-era foame de senzatia de acasa, de atingere, de liniste, de mirosul de lapte fiert si mamaliga, de imbratisarea bunicii si de glasul plin de iubire al mamei si il cautam aiurea in iubiti, in sefi, in concedii fanteziste sau oriunde altundeva….. cand totul ma astepta in mine insumi. ACASA!

Asa ca odata potolita foame de atingere si de liniste am gasit tot ce imi lipsea si e din nou pentru prima data cand pot gandi timp, simti timp si atinge timp iar el a devenit din nou prietenul meu !